Asimptomaticii care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale, a anunţat Ministerul Sănătății. Asimptomaticii odată cu primirea rezultatului ar trebui să anunţe medicul de
Asimptomaticii care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale, a anunţat Ministerul Sănătății. Asimptomaticii odată cu primirea rezultatului ar trebui să anunţe medicul de
Plafonul de 30% pentru sporurile oferite angajaților din sistemul sanitar a fost eliminat, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea ce prevede eliminarea acestuia. Prevederea a fost introdusă la
Medicii de familie nu mai pot acorda concediu medical unui pacient care a avut COVID-19, care a stat în izolare sau în carantină, ori care a plecat pe propria răspundere
Furnizorii de servicii farmaceutice și medicale în regim ambulator ar putea beneficia de 5.000 de lei pe lună ca să achiziționeze materiale de protecție, se arată într-o propunere legislativă care
Cabinetele medicale de familie vor fi scutite de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis. Nu se datorează impozit/taxă pe
În urma solicitărilor primite din partea reprezentanților mass media, dar și din partea multor argeșeni, Instituția Prefectului Argeș este abilitată să comunice mai multe lămuriri despre cazurile COVID-19 din județ
Instituția Prefectului Argeș informează că se vor face delegări și detașări ale personalului medical din județ, pentru asigurarea asistenței medicale de care au nevoie pacienții COVID-19. Astfel, conform ordinului șefului