
Mizeria de la Muzeul Golești a atins cote maxime. Ce se întâmplă acolo depășește orice limită a imaginației După ce am asistat la realizarea unui clip cu manele în interiorul conacului Goleștilor, a venit momentul pentru next level, cum s-ar spune, manelele s-au mutat chiar în biserica din curtea muzeului. Uitați-vă în ce hal se poate scălâmbăia acest manelist în biserica monument istoric de cult – clasificată în lista cimec după cum se poate vedea în imaginea alăturată.

Pe pagina muzeului Golești, în descrierea care se referă la Biserică, putem citi următorul fragment:
O legendă locală spune că Drăguț, unul dintre cei șase ctitori, era un păstor moldovean căruia i-a plăcut atât de mult plaiurile argeșene încât nu le-a mai părăsit. Alături de fiul său Constantin și de alți patru oameni înstăriți, a ctitorit, în 1814, o biserică, loc sfânt al smereniei și al rugăciunii, loc în care oamenii satului se adunau într-un singur trup, cel al lui Cristos Mântuitorul. Când intri în biserica strămutată în anul 1968 în Muzeul de la Golești (după montare și (re)târnosire a primit hramul „Sfântul Dimitrie cel Nou”), te întâmpină cei care au ridicat-o, epitropii, preoții și meșterii lemnari, cu numele lor săpate în veșnicia lemnului de stejar, invitându-te să le împărtășești bucuria întâlnirii cu Cristos.
Dacă ar fi să îl cităm pe celebrul Ilie Moromete ne-am întreba: Care smerenie? Care rugăciune? Care epitropi? Care meșteri lemnari? Te întâmpină manelistul, domnule! Manelistul îmbrăcat superb, în alb… O splendoare să vezi ce bine pică manelistul în alb pe fundalul de sfinți.





Felicitări doamna Roxana Stoenescu, felicitări domnule Adrian Bughiu, felicitări domnule Ion Mînzînă, mare iubitor de religie, mare pelerin la Muntele Athos! Splendid moment cu încărcătură teologică, minunată lucrare artistică!
O îmbinare perfectă între sacru și profan. Superb, sau nu?
Băăă, mizerabililor (și nu ăia ai lui Hugo) chiar nu vă mai e rușine de absolut nimic? Chiar nu vede nimeni ce se întâmplă în cultura argeșeană sub conducerea acestei clinici? Chiar nu mai au pic de jenă? Chiar nu mai au pic de respect, măcar pentru locurile și clădirile sfinte? Chiar nu-i mai întreabă nimeni pe acești siniștri măscărici, care se consideră șefi, cum de își bat joc în asemenea hal de monumentele Argeșului?
Vă mai amintiți cum se lăuda primul ceferist al județului câte a făcut el pentru turismul din Argeș și câte urmează să mai facă? Probabil la asta se referea la manelizarea instituțiilor și clădirilor de patrimoniu. Așteptăm cu nerăbdare montarea bării de striptease în biserica de la Golești….
Ministerul Culturii? Direcția de Cultură Argeș? Vede cineva că la Muzeul Golești pare să nu mai existe nimic Sfânt?