La sfârșitul lunii iunie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.412șomeri (din care 4.883 femei), rata șomajului fiind de 3,63%.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,19%, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,44 pp.
Din totalul de 9.412 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Argeș, 4.209 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 5.203 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.066 șomeri provin din mediul rural și 2.346 sunt din mediul urban.