Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au acţionat în zona montană, pentru respectarea prevederilor specifice stării de alertă, emise ca urmare a recomandărilor medicale, în scopul limitării răspândirii coronavirusului, dar și pentru prevenirea evenimentelor rutiere, asigurarea ordinii și liniștii publice şi prevenirea faptelor contra patrimoniului.
În aceste condiții, poliţiştii au depistat trei conducători auto, dintre care doi tineri, de 24 de ani, din Sîngeorgiu de Mureș, județul Mureș, respectiv 25 de ani, din Roman, județul Neamț, precum și un bărbat de 31 de ani, din Pitești, care au pătruns pe sectorul de drum închis circulației publice, cuprins între km.104 de pe DN 7C și Tunelul Bâlea Lac, nerespectând semnificația indicatorului ,,Accesul interzis”.
Cei în cauză au fost sancţionaţi conform OUG 195/2002R, privind circulaţia pe drumurile publice, cu amenzi în valoare totală de 1740 de lei.
De asemenea, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au depistat, în zona Barajului Vidraru, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 42 şi 77 de ani, care efectuau activități de pescuit recreativ în habitatul piscicol natural, fără a deține permis necesar acestei activități.
Cei trei bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional conform OUG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, cu amenzi în valoare totală de 900 de lei, precum şi măsura complementară de confiscare a uneltelor de pescuit.