Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt al PSD la nivel național, susține că demersurile liberalilor de înființare a Muzeului Național Brătianu din Argeș sunt, de fapt, urmare a unor eforturi făcute
Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt al PSD la nivel național, susține că demersurile liberalilor de înființare a Muzeului Național Brătianu din Argeș sunt, de fapt, urmare a unor eforturi făcute
Instituția Prefectului Argeș informează că în ultimele 24 de ore au fost verificate 1.110 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.A fost aplicată o sancțiune, în valoare
Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat – 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul
Duminică un echipaj mixt, format din pompieri și polițiști, a efectuat un control în Piața Ceair din Pitești privind obligativitativitatea purtării măștilor în spațiile închise, distanțarea socială și crearea de
Până astăzi, 21 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.585 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoaneleconfirmate pozitiv, 10.581 au fost declarate vindecate și externate. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării
În ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei și ai Poliției Locale au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Argeș. Au fost
Instituția Prefectului Argeș informează că situația epidemiologică din județ, conform datelor DSP, se prezintă după cum urmează: -persoane aflate în carantină instituționalizată: 186; -persoane internate în spital: 149; -persoane vindecate:
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Argeș, împreună cu D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au destructurat două grupări infracționale organizate specializate în trafic de droguri de risc. În această dimineață,
Elevii aflaţi în izolare sau bolnavi de COVID-19 vor susţine probele de Evaluare Naţională conform unei proceduri speciale elaborate de Ministerul Educaţiei, se arată într-un ordin al ministrului Monica Anisie
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până la încheierea stării de urgență instituite pe teritoriul României, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.304 de persoane
În această dimineață polițiștii argeșeni au fost sesizați în comuna Pietroșani, acolo unde un bărbat și-a omorât soția în curtea casei lor.Toată scena de groază s-a petrecut din păcate în