
Județul Argeș a ținut din nou, ieri, prima pagină a știrilor la capitolul „așa nu”. În toată presa din Argeș, cât șila nivel național, Digi, Antena 3 CNN, Ziare.Com, Agerpres și alte site-uri nationale, a fost popularizată starea în care se află Cetatea Poenari, la doar un an de la restaurarea în care s-au băgat 5 milioane de euro.









Argeșul pe primul loc, nu e așa? Vă mai amintiți câtă propagandă, câtă gargară se făcea anul trecut cu redeschiderea? Cum rupeau ei din pâinică, cum se pozau ca niște dive?

Cum scria măscăriciul
Bughiu, ceferistul șef al județului, „am redeschis cetăți și muzee”. El a redeschis cetăți și muzee…. se credea așa un fel de Basarab în miniatură, un fel de descălecător pe tărâmurile noastre. A venit el, de la Dâmbovița, să ne redeschidă nouă cetăți și muzee, ferească Dumnezeu, câtă grandomanie. Iată că, la numai un an, marea spoială de 5 milioane € de la Poienari a început să se cojească. Recunosc cinstit că aș fi fost tentat să-l acuz doar pe primul ceferist al județului pentru ceea ce se întâmplă acolo, că doar el e șeful la Cultura din Argeș. Dar, cum în ultimele zile geme tot spațiul virtual în încercarea disperată de a implementa în mentalul colectiv ideea că PSD ul este grandios „în echipă”, cine sunt eu ca să îi contrazic? Deci, considerăm că vina este a întregii echipe de conducere a Consiliului Județean Argeș care ar trebui să își asume eșecurile pe bandă rulantă și modul jenant în care face de râs Argeșul cel puțin o dată la două săptămâni. Apropo, să nu credeți că „realizările” se opresc aici. Vă vom livra săptămâna viitoare informații din alte instituții de Cultură cu clădiri la fel de „performant” administrate.