Elevii care au fost repartizați computerizat în învățământul liceal de stat trebuie să depună dosarul de înscriere la liceu pana pe 20 iulie. În caz contrar, ei vor pierde locul
Elevii care au fost repartizați computerizat în învățământul liceal de stat trebuie să depună dosarul de înscriere la liceu pana pe 20 iulie. În caz contrar, ei vor pierde locul
Absolvenţii de liceu, care din diferite motive nu au promovat examenul de Bacalaureat – cei mai mulţi deoarece nu s-au pregăti – au o nouă şansă, în august, să obţină
Completarea opţiunilor elevilor în fişele de înscriere pentru admiterea la liceu începe azi, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei. Conform MEC, în intervalul 2 – 8 iulie, se vor completa opţiunile în
Institutul pentru Sănătate Publică a stabilit noile reguli pentru redeschiderea şcolilor, care va avea loc în toamnă. Clase de maximum 10-15 elevi, elevii vor sta la școală maximum 4 ore
Unul dintre scenariile analizate de autorități pentru noul an școlar care începe în toamnă, în cazul unui nou val de COVID-19, care ar impune păstrarea unei distanțe de 2 metri
Elevii din anii terminali se întorc azi la şcoală, până pe 12 iunie urmând să facă pregătire pentru examenele naţionale – Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. Pentru elevii care nu vor
Elevii aflaţi în izolare sau bolnavi de COVID-19 vor susţine probele de Evaluare Naţională conform unei proceduri speciale elaborate de Ministerul Educaţiei, se arată într-un ordin al ministrului Monica Anisie
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a explicat cum se va încheia situaţia şcolară pentru elevii din medii defavorizate care nu participă la cursuri online. „Dacă elevul nu a avut nicio notă
Înscrierile la clasa pregătitoare şi la grădiniţă pot fi realizate onlineÎnscrierile la clasa pregătitoare şi la grădiniţă pot fi realizate online, după un calendar stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
Președintele României a făcut azi o serie de precizări privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 , mai ales în ceea ce privește reluarea cursurilor școlare. s-a decis ca pentru
TELEȘCOALA continuă la TVR 2 şi în Săptămâna Mare. Lecţiile se vor ţine de luni până joi, la orele deja stabilite, urmând ca elevii să intre într-o „minivacanță” în preajma