Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită Cabinetului Orban să aprobe în următoarea şedinţă de Guvern rectificarea bugetară care include instituirea unui ajutor de stat destinat producătorilor agricoli afectaţi de secetă, astfel încât fermierii să poată încasa aceste sume până la data de 20 august, se menţionează într-un comunicat al organizaţiei remis marţi.
Documentul redactat de organizaţia care reuneşte patronatele producătorilor agricoli a fost adresat, sub formă de scrisoare deschisă, prim-ministrului Ludovic Orban, ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, şi ministrului Agriculturii, Adrian Oros.
Fermierii argumentează că România trece printr-o secetă pedologică severă, care i-a lăsat pe producătorii agricoli fără fondurile necesare pentru achitarea creditelor.
„Fermierii au resimţit din plin impactul negativ al secetei pedologice severe. Aproximativ 90% dintre fermierii români achită inputurile folosite în obţinerea produselor agroalimentare prin valorificarea producţiei recoltate, iar foarte mulţi fermieri nu au avut şi nu vor avea ce recolta, sau producţia obţinută este semnificativ diminuată şi se vor afla la recoltat în situaţia neplăcută de a nu putea achita furnizorii de inputuri (pesticide, fertilizanţi, combustibili), leasing-uri, salarii, credite, arendă etc. Termenele scadente pentru majoritatea fermierilor au fost la 30 iulie şi prin eforturi extraordinare s-au prelungit până la 15 august. Reiterăm gravitatea şi amplitudinea situaţiei în care se află producătorii din sectorul agroalimentar şi urgenţa de a obţine aceste despăgubiri care acoperă doar o mică parte din cheltuielile efectuate cu înfiinţarea şi întreţinerea culturilor din anul agricol ce este pe cale de a se încheia sau pregătirea terenului pentru anul agricol următor, până pe 20 august 2020, dar fără de care nu se va putea continua activitatea”, se precizează în comunicat.
În document, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare îi reaminteşte ministrului Finanţelor de promisiunea sa anterioară potrivit căreia fermierii vor încasa despăgubirile în perioada 5-20 august.