Sindicatele profesorilor cer autorităților ca „angajații din sistemul de educație să beneficieze, la cerere, de vaccinare antigripală gratuită, realizată cu prioritate”, arată Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). „Considerăm că Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării trebuie să organizeze o campanie națională de vaccinare a angajaților din sistemul de învățământ, la solicitarea acestora, prin intermediul cabinetelor medicale școlare, acolo unde acestea există. În acest fel vaccinarea va fi realizată mult mai rapid, fără ca medicii de familie să fie suprasolicitați”, este solicitarea oficială a FSLI.