TOATE persoanele care au avut coronavirus vor putea dona plasmă!

Toate persoanele care au avut COVID-19, fie că au stat sau nu internate în spital, vor putea dona plasmă. Asta a decis Ministerul Sănătății, care a și stabilit noi condiții pentru donarea de sânge total sau plasmă.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat Ordinul privind modificarea Anexei la Ordinul nr. 654/2020 privind aprobarea Metodologiei pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI.

Actul normativ conține modificări referitoare la selecția potenţialilor donatori de sânge total/plasmă care vor putea fi aleși dintre persoanele ce pot dovedi istoricul de infecție cu SARS CoV-2 și dispariția riscului de transmitere a bolii, fără să se mai aplice cerința că aceștia să fi fost internați în prealabil în spital.

De asemenea, au fost modificate cerințele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 precum și lista documentelor solicitate, având în vedere necesitatea armonizării legislației în vigoare. De exemplu, a fost eliminat criteriul de eligibilitate care solicita ca donatorul să prezinte 2 teste RT-PCT negative.

Astfel, cerințele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 vor fi:

– semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;

-prezentarea documentelor care să ateste istoricul de infectie cu SARS-CoV-2, respectiv încetarea riscului de transmitere a bolii.

-încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei naţionale;

-intervalul între 2 donări de plasmă succesive este de cel puțin 14 zile.

Modificările urmăresc creșterea numărului persoanelor vindecate COVID-19 care pot să doneze sânge/plasmă, precum și a numărului pacienților critici din ATI care pot să primească plasmă.

Tags: ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *