Lista celor 24 de boli pentru care se instituie izolare acasă sau în spitale, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat o hotărâre privind lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliu sau în spital.
Documentul stabilește lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora. În această listă a fost introdus și SARS Cov 2.
Același act normativ stabilește și unitățile sanitare de bază în care se pot trata persoanele bolnave cu afecțiunile prevăzute în lista bolilor infectocontagioase.
Lista aprobată cuprinde 24 boli infectocontagioase și a fost propusă de Institutul Național de Sănătate Publică.

Având în vedere faptul că bolile infectocontagioase sunt tratate în primul rând în spitalele și secțiile de boli infecțioase, lista unităților sanitare de bază în care persoanele bolnave vor fi izolate în scopul evaluării clinico-biologice și acordării serviciilor medicale necesare cuprinde în primul rând aceste tipuri de unități sanitare.

În funcție de capabilitățile acestor spitale, sunt unități de faza I și faza II. Spitalele de faza I sunt reprezentate de spitalele clinice de boli infecţioase.

În situatia în care spitalele clinice de boli infecţioase de Faza I sunt depăşite din punctul de vedere al numărului de pacienţi internaţi, precum și în funcție de specificul afecțiunii, pacienţii cu forme uşoare, medii, severe şi critice se vor trata în unități sanitare care deţin compartiment/secţie ATI, cu capacitate de ventilaţie mecanică și care se bazează pe sistemul pavilionar disponibil în majoritatea spitalelor/secțiilor judetene de boli infecţioase sau spitalelor/sectiilor judetene de pneumoftiziologie, care reprezintă spitalele de faza II.

Lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliu sau în spitale este: poliomielita, difteria, rujeola, pertussis, febra tifoidă, febra paratifoidă, boala meningococică (MCSE), tuberculoza pulmonară cu microscopie pozitivă, antrax pulmonar, rabia umană, holera, pesta, variola / varioloidul, gripa umană cauzată de un nou subtip de virus gripal, cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă, febra hemoragică Lassa, Ebola, febra hemoragică Marburg, febra hemoragică Crimeea Congo, febra galbenă, Nipah, SARS, MersCoV2 și 24. SarsCov2.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *