Argeș: Doar 58,21% dintre profesorii care au susținut examenul de Titularizare au reușit să îl treacă

ISJ Argeș a comunicat datele statistice privind rezultatele finale – după contestații- la concursul național de titularizare, sesiunea 2020.

Potrivit acestora, la nivelul județului Argeș, procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 58,21%.

358 de candidați au obținut note peste 7, dintre care 5 candidați au obținut nota 10.

Procentul celor care au obținut note peste 5 (518 candidaţi) este 84,23%.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 708 candidați din totalul de 816 înscriși.

În centrele de evaluare au fost notate 615 lucrări, întrucât: 84 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 1 candidat a fost eliminat, iar lucrările a 8 candidați au fost anulate în centrele de evaluare, din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *