În plin proces de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager al bibliotecii Județene Argeș scandalul din cadrul instituției este departe de a se fi stins. Unii dintre angajați
În plin proces de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager al bibliotecii Județene Argeș scandalul din cadrul instituției este departe de a se fi stins. Unii dintre angajați
Proiectul ”Tigrii Carpaților România – 90 de ani”, inițiat de Asociația Civică Pro Mârghia și finanțat de Consiliul Județean Argeș s-a încheiat cu succes. Ultima etapă de implementare a proiectului
Consiliul Județean Argeș încearcă cu disperare să țină capacul pe oala în clocot de la Biblioteca Județeană. Deși au apărut mai multe articole de presă despre situația de la Biblioteca
După alegerile de ieri, de la București, am ajuns la concluzia că bucureștenii ăștia chiar sunt niște insensibili. Degeaba s-a dus și s-a smiorcăit și s-a opăcit doamna zână a
Ieri, de Ziua Națională, toată presa a fost captivată de costumația doamnei Iulia Scântei, de la CCR. Nu a mai fost atent nimeni la modul în care a dat președintele
Nu mai e un secret pentru nimeni că Bughiu, ca orice submediocru plin de tupeu, este lipsit aproape total de simțul penibilului. Ca și cum ar fi fost nevoie să
Disperarea politică a Simonei Bucura continuă și se agravează. Aflată, așa cum spuneam, într-un uriaș con de umbră, după ce a făcut partidul de râs de mai multe ori la
Simona Bucura se mai umple o dată de penibil. Vrând să arate cât de mult bine face ea și cum nu doarme de grija poporului, fosta zână a pensiilor a
Nici n-a apucat să se stingă scandalul manelelor de la Muzeul Golești și conducerea muzeului a primit o nouă lovitură direct în plex. Tribunalul Argeș a dat câștig de cauză
Penibilul în care se bălăceşte de ceva vreme Simona Bucura, nu mai are nicio limită. În fotografiile de la balul ancheta, unde toți au fost îmbrăcați în negru, doamna apare
Managerul Dejanu a jucat ultimul act al piesei proaste pe care a pus-o în scenă după scandalul manelelor. Considerându-se foarte inteligent și sperând că așa va ieși basma curată din