La Golești, duhoarea manelelor spălată cu sfeștanie cu trei popi

Managerul Dejanu a jucat ultimul act al piesei proaste pe care a pus-o în scenă după scandalul manelelor. Considerându-se foarte inteligent și sperând că așa va ieși basma curată din mizerabila intamplare, Dejanu a organizat o sfeștanie în biserica monument istoric din cadrul muzeului cea care, în urmă cu câteva zile, a fost scena înregistrării unui videoclip de manele. După ce a susținut sus și tare că nimeni n-a știut nimic, mai ales el, că oricum nu e o mare problemă, că li s-a mai întâmplat și altora iată că astăzi, după ce a avut probabil o revelație, managerul a organizat o sfeștanie cu trei preoți pentru a încerca să curețe atât din punct de vedere spiritual și mai ales din punct de vedere al imaginii publice, biata biserică lăsată chiar de către el, de către deplorabilul lui management, pradă maneliștilor. Așadar, iată că a fost o mare problemă, atât de mare încât sfeștania organizată a avut nevoie de trei preoți. Dacă ar fi să facem ca orice român haz de necaz, am putea spune că și aici manelistul conduce detașat, deoarece el a fost singur iar pentru sfeștanie au fost aduși trei preoți.

Este incredibil cum acest cabotin continuă să sfideze inteligența și bunul simț al oamenilor jucând teatrul prost al așa-zisei victimizări. El care este victima principală, supremă. El, purul și inocentul care n-a știut nimic despre ceea ce s-a întâmplat de fapt în instituția pe care, culmea, el ar trebui să o conducă și de care ar trebui să răspundă. Instituție în care, cu alte ocazii, se laudă că știe absolut tot ce mișcă. Iată că acum n-a știut absolut nimic. Profitând la maximum de bunul simț al unora și de foarte slabul management al Consiliului Județean, acest individ își joacă în continuare cartea nevinovăției motivând necunoașterea. Sigur, în fața Consiliului Județean nu e ca în fața legii, aici se pare că necunoașterea te exonerează de răspundere. Este incredibil cum managerul Dejanu, probabil cu acordul tacit al protectorilor lui de la Consiliul Județean, se sustrage răspunderii fatalizând incidentul, ca și cum clipul de manele filmat în biserică a fost așa ca invazia tătară, n-a avut nimeni cum să se opună. Ne și închipuim cum, la apariția maneliștilor, femeile din muzeu au fugit care încotro, ascunzându-se care pe unde, în timp ce bărbații făcându și cruce și scuipând în sân au otrăvit fântâna seacă din curtea muzeului. Iar hoarda manelistă a venit și și-a instalat sculele și proiectoarele, hotărâtă să desacralizeze biserica. Şi acum, spășit, dar resemnat în fața fatalității, piosul manager a adus soborul de preoți să curățe biata biserică. Sigur, tot ce mai rămâne de făcut este ca, de acum încolo, tot personalul muzeului, în frunte cu managerul, să se roage la Dumnezeu să nu mai apară, Doamne ferește, alt manelist păgân care s-o spurce din nou. Poate îi ajută Dumnezeu și nu-i mai lovește fatalitatea, pentru că, nu-i așa, fatalitatea e fatalitate, n-ai ce să i faci, nu poți interveni.
Nu vă e mă rușine? Mă, maimuțoilor, mă, măscăricilor, mă, păcate amărâte, mă, râsul lumii! Chiar așa ați ajuns? Să nu luați nici o măsură, să nu acționați în niciun fel? Faceți o sfeștanie de parcă manelistul ăla a fost răul întruchipat care a căzut din cer, ca fulgerul, direct în biserică. Apropo, cu sfeștania de azi ați mers și în conac, că și acolo v-a trăznit maneaua (și nu numai). Ați mers și prin curtea muzeului, pe la toate casele alea pe unde s-a plimbat Dani Mocanu cu acadeaua? Ați fost și în spate, la han, unde au loc nunțile, botezurile, petrecerile? Apropo, în timp ce șmecherul cabotin de la Golești își joacă nestingherit piesa proastă de teatru, maneaua filmată în biserică a ajuns la aproape 1,7 milioane de vizualizări.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *