Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Poliția au anunțat în urmă cu puțin timp că un băiat de 14 ani a căzut de la etajul al II-lea al unui bloc din Mioveni. Imobilul este situat pe strada Livezilor, bl. B6. La fața locului au intervenit un echipaj SAJ (Ambulanța) și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, care a fost trimis în sprijin. Din primele informații, pacientul este inconștient. Medicii spun că băiatul este în comă și îi dau puține șanse de supraviețuire.