Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în perioada 2014 – 2015, trei cetățeni chinezi, cu vârstele de 44 de ani, 51 de ani și, respectiv, 55 de ani, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale din Pitești, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, respectiv achiziții de articole vestimentare și produse de menaj de la mai multe societăți cu comportament tip fantomă.
Prejudiciul creat din activitatea infracţională este de 1.300.000 de lei, reprezentând TVA dedus în mod nelegal.
Pentru recuperarea acestuia, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor prezente și viitoare aparținând celor în cauză, până la concurența sumei de 1.300.000 lei.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.