În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 10.000 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 4 permise de conducere.
De exemplu, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au depistat un bărbat de 42 de ani, din comuna Teiu, care conducea un autoturism pe D.J. 508 de pe raza localității Căteasca, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
