Instituția Prefectului Argeș informează că verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Astfel, polițiștii, jandarmii și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor

Polițiștii, jandarmii și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost verificate
De luna trecută, mai multe instanțe de judecată din țară au început să emită decizii motivate în procesele în care persoanele amendate de polițiști și jandarmi pentru încălcarea restricțiilor de
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Argeș, au continuat acţiunile de verificare, cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, săli de jocuri de noroc, săli
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi
Polițiștii și jandarmii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID -19. În ultimele 24 de
Instituția Prefectului Argeș informează că polițiștii și jandarmii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID

Legea care prevede că munca suplimentară excesivă a salariaților, printre alte fapte, va aduce amenzi mai drastice angajatorilor a intrat ieri în vigoare. Actul normativ a trecut de două ori
Astăzi este ultima zi în care românii pot contesta amenzile uriașe primite în stare de urgență. Amintim că sancțiunile aplicate din luna martie până la jumătatea lunii mai s-au ridicat
Curtea Constituțională a admis parțial miercuri contestația făcută de Avocatul Poporului fată de OUG 36/2020 care stabileste amenzi pentru nerespectarea restrictiilor, iar amenzile date ca urmare a nerespectării stării de urgență au fost declarate