Două licee tehnologice din judeţul Argeş oferă, în acest an, 86 de locuri în clase de învăţământ profesional dual, susţinute de Dacia. Potrivit unui comunicat transmis, joi, de producătorul auto,
Două licee tehnologice din judeţul Argeş oferă, în acest an, 86 de locuri în clase de învăţământ profesional dual, susţinute de Dacia. Potrivit unui comunicat transmis, joi, de producătorul auto,
Instituția Prefectului Argeș informează că polițiștii și jandarmii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID
În ultimele 24 de ore au fost verificate 1.129 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000
Până astăzi, 28 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.791 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.629 au fost declarate
Instituția Prefectului Argeș informează că în ultimele trei zile au fost verificate 2403 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină. Au fost aplicate 13 sancţiuni, în valoare
Un bărbat de 39 de ani, din Schitu-Golești, bănuit de săvârşirea infracţiunii de distrugerea instalațiilor de comunicații feroviare și furt calificat, a fost reținut de polițiștii din cadrul Serviciului Județean
Instituția Prefectului Argeș informează că situația epidemiologică din județ, conform datelor DSP, se prezintă după cum urmează: -persoane aflate în carantină instituționalizată: 256; -persoane internate în spital: 130; -persoane vindecate:
Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale și Armatei au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în
Instituția Prefectului Argeș informează că situația epidemiologică din județ, conform datelor DSP, se prezintă după cum urmează:-persoane aflate în carantină instituționalizată: 204;-persoane internate în spital: 145;-persoane vindecate: 21;-persoane diagnosticate pozitiv:
Instituția Prefectului Argeș informează că situația epidemiologică din județ se prezintă după cum urmează: -persoane aflate în carantină instituționalizată: 523; -persoane vindecate: 7; -persoane diagnosticate pozitiv: 62. Conform datelor DSP