Mînzînă le cere guvernanților să respecte legea de majorare cu 40% a pensiilor

Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, le cere guvernanților să respecte legea și să majoreze pensiile de la 1 septembrie cu 40%, în contextul în care asociațiile de pensionari anunță că, altfel, vor da în judecată Executivul și vor organiza acțiuni ample de protest în toată țara.
„Pensionarii – cei pe a căror muncă s-a clădit România – afirmă, la unison, că le-a ajuns cuțitul la os.

Intenția Guvernului PNL de a nu majora pensiile la 1 septembrie decât cu 10%, deși Parlamentul, la inițiativa PSD, a aprobat o lege de majorare a acestora cu 40%, reprezintă o bătaie de joc la adresa acestor oameni, o acțiune cinică dacă ne gândim la tunurile financiare pe care le-au dat liberalii și acoliții lor în pandemie.

Astfel, asociaţiile de pensionari anunţă proteste de stradă în septembrie şi acţiune în instanţă dacă Executivul nu creşte pensiile cu 40%.

Cele trei organizaţii care au făcut anunțul sunt Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România, care susţin că reprezintă interesele a aproape 5 milioane de pensionari. Cele trei federaţii naţionale au organizaţii de pensionari în toate oraşele, municipiile reşedinţă de judeţ, în oraşele din judeţele respective şi într-o serie de localităţi rurale.

Oamenii susțin că au fost „ignoraţi, am putea spune chiar desconsideraţi de către Guvern”.

Respectați legea, domnilor guvernanți! Respectați-i și pe cei care au muncit o viață întreagă și care merită, cu prisosință, un trai mai bun!”, spune Ion Mînzînă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *