Peste 20 de țări interzic total sau impun restricții dure prezenței românilor pe teritoriile lor

Tot mai greu pentru români să circule în aceste zile. Rând pe rând, tot mai multe state interzic accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe teritoriile lor, din cauza înrăutățirii situației infectărilor cu coronavirus în România. Sunt 20 de state care au introdus restricții, iar 14 dintre acestea sunt țări membre ale Uniunii Europene.

Cele 20 state din Europa care interzic accesul românilor sau impun restricții la intrarea pe teritoriul lor sunt Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Malta, Muntenegru, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Cel mai recent exemplu, Ungaria a adăugat România pe lista galbenă. Astfel, la intrarea în statul vecin, românii vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul. Și în situaţia în care nu prezintă simptome, românii vor fi obligați să intre în izolare pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile. Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *