Prefectul liberal Soare a dat ordin, poliția s-a executat: peste 200 de argeșeni, amendați pentru că nu purtau mască

Aproape 1.300 de persoane au fost verificate de polițiști în cadrul activităților din ultimele 24 de ore, în privința respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, restaurante, terase, precum şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

În ziua precedentă au fost organizate 37 de acțiuni punctuale(din care 34 de acțiuni independente ale polițiștilor, 1 cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș și Poliție Locală și 2 cu lucrători I.J.J. Argeș), fiind vizate, cu precădere zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.

Ca urmare a ordinelor prefectului liberal Emanuel Soare, polițiștii au verificat, în total, 1.267 persoane, iar dintre acestea, 889 în cadrul acțiunilor punctuale. Totodată, 394 de autovehicule au fost verificate, din care 116 mijloace de transport în comun. De asemenea, 120 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 218 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 58.600 de lei, 213 dintre acestea, în valoare totală de 31.600 de lei, fiind aplicate persoanelor care nu purtau masca de protecție.

Etichete: ,

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *