Programul Prima casă în noua formulă O familie, o casă – promulgat

Programul „Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit „O familie, o casă”, în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag. Creditele pentru persoanele din grupuri vulnerabile vor fi garantate integral de stat, potrivit proiectului de lege promulgat de președintele Iohannis.

Proiectul a fost inițiat de fostul ministru de Finanțe și senator PSD Eugen Teodorovici, a fost adoptat anul trecut de Senat, iar luna trecută a fost votat în unanimitate de deputați.

În noua formă, programul Prima Casă prevede subvenții mai mici și restricții mai mari pentru accesarea unui credit, comparativ cu un plan de modificare a Prima Casă anunțat de Guvern în luna mai.

Astfel, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreună cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei, însă pragul urcă la 7.000 de lei dacă familia are unul sau mai mulți copii. Dobânda va fi subvenționată, cu 0,5 puncte procentuale în cazul familiilor cu un singur copil și cu 1 punct procentual în cazul celor cu doi sau mai mulți copii.

Etichete: ,

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *