S-a constituit noul Consiliu Județean. Ion Mînzînă a depus jurământul

Astăzi a avut loc ședința de constituire a noului Consiliu Județean Argeș rezultat în urma alegerilor locale din 27 septembrie.
PSD are cei mai mulți consilieri – 17, iar președinte al Consiliului Județean a fost ales prin vot direct de către cetățeni Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș.
Ion Mînzînă și consilierii au depus azi jurământul de credință la început de mandat, conform legii.
„Momentele acestea sunt unice în viața noastră. Dar, după aceste momente frumoase vin și momentele în care trebuie să demonstrăm că prezența noastră nu este efemeră aici. Avem obligația să aducem speranța oamenilor. Vă invit pe toți să construim o echipă, să gândim împreună cu autoritățile județene cele mai bune măsuri pentru ca locuitorii acestui județ să treacă, în aceste momente grele, cât mai bine peste problemele generate de pandemia de coronavirus. Trebuie să lăsăm la o parte animozitățile inerente în campania electorală. Să credem într-un județ mai bun și prosper! Dumnezeu să ne ajute!”, a declarat Ion Mînzînă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *