Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au depistat un bărbat de 43 de ani, din Lunca Corbului, care efectua, pe DJ 679, pe raza localităţii Hârseşti, transport de persoane, contra cost, fără a deţine autorizaţie taxi.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 38/2003 şi i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.