Teribilist din Pitești, amendat de i-au sărit… figurile din cap!

La primele ore ale dimineții, polițiștii argeșeni au efectuat o percheziție la locuința unui tânăr de 20 de ani, din Pitești, care a postat în seara zilei de 27 aprilie 2020, pe o rețea de socializare, un clip video, în care provoacă urmăritorii clipului să se întâlnească cu el, noaptea, într-un loc public, încălcând prevederile ordonanțelor militare.

Întrucât în filmare tânărul manevrează ceea ce pare a fi un pistol, în această dimineață, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, şi un specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş, au efectuat o percheziție la locuința acestuia.

În urma activităților s-a stabilit că tânărul nu deține o armă supusă autorizării, dar și că acesta a încălcat în mod repetat prevederile ordonanțelor militare, fapt pentru care i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.000 de lei.

De asemenea, prietena acestuia, de 19 ani, din Pitești, care l-a însoțit și filmat în seara zilei de 27 aprilie 2020, a fost sancționată pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

În toată această perioadă, se acționează cu efective mărite. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră, echipele de luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii și liniștii publice.

Abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare vor fi sancționate. Nu se va arăta nicio toleranţă faţă de cei care nu inţeleg să respecte efortul colectiv în reducerea numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, faţă de de persoanele care cu bună ştiinţă nu vor înţelege să respecte ceea ce pentru majoritatea oamenilor a devenit obişnuinţă. Polițiștii argeșeni implicaţi în supravegherea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare sunt pregătiți să intervină prompt acolo unde se constată încălcări ale legii.

Totodată, în cadrul pachetului legislativ menit să întărească autoritatea polițiștilor, au intrat în vigoare o serie de prevederi legale aduse de Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.

Au fost adoptate prevederi mai aspre în situaţia refuzului unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii, precum şi sancţiuni cu un cuantum mărit în cazul repetării unor fapte de adresare de injurii sau tulburarea liniştii locuitorilor în termen de 24 de ore și, prin Legea 192 din 2019, au fost publicate, procedurile urmate de poliţişti la efectuarea activităţilor obişnuite, cum sunt cea de legitimare, control corporal, al bagajelor, al vehiculului, precum şi condiţiile de utilizare a forţei, a mijloacelor din dotare şi de conducere a unei persoane la sediul poliţiei.

Etichete: ,

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *