
Scandalul Făcăleață, care pare să împartă PSD Argeș în două tabere, se încearcă a fi înăbușit prin amenințări și băgarea pumnului în gură. Toate acestea nu fac însă altceva decât să umple și mai mult de penibil PSD Argeș. Ieri, primarul PSD al Mioveniului, Aurel Costache, a dat like pe Facebook unei postări în care se cerea demisia prefectei Făcăleață, în urma scandalului pe care aceasta l-a provocat la Urgența Spitalului Județean.

Sigur, respectivul like putea fi interpretat în mai multe feluri:
• poate omul are mai multă decență decât alții și atitudinea prefectei scandalagioaice l-a deranjat foarte mult;
• poate, având în vedere faptul că este un apropiat al Simonei Bucura, a considerat că acest like va fi pe placul fostei ministre;
• poate a dat like din greșeală sau neatenție;
Sincer, nici nu mai contează. Ceea ce a urmat după este mult mai relevant decât like-ul în sine. La câteva ore după like-ul buclucaș, primarul Costache și a retras like-ul și a făcut o postare care, dacă n-ar arăta disperarea și teroarea din cadrul PSD Argeș, ar fi de-a dreptul hilară. Într-un limbaj care ar fi stârnit invidia foștilor activiști de partid de pe vremuri, primarul Costache își exprimă atașamentul și susținerea necondiționată pentru domnișoara prefect:

„În calitate de primar al orașului Mioveni, îmi exprim sprijinul politic și administrativ pentru domnișoara prefect Ioana Făcăleață, un partener corect și profesionist, cu care am colaborat într-o strânsă și eficientă legătură instituțională. În aceste momente de presiune și atac politic, transmit un mesaj sincer de încredere domnișoarei prefect Ioana Făcăleață, un om dedicat administrației și comunității argeșene, care merită respect, echilibru și sprijin pentru a-și continua misiunea în slujba cetățenilor” spune primarul în postarea sa. Ați citit vreodată ceva mai penibil, la un asemenea nivel? Greu de spus, eu cred că nu. De fapt ce i s-a întâmplat atât de grav domnișoarei Prefect? A fost, Doamne ferește, depistată cu o boală incurabilă? A suferit un tragic accident? A suferit o mare pierdere în familie, sau în rândul prietenilor? Slavă Domnului, nimic din toate acestea. Singurul lucru care i s-a întâmplat domnișoarei Prefect a fost că dânsa a mers la Urgența Spitalului Județean și s-a purtat ca o mahalagioaică. S-a contrat cu gardienii, s-a certat cu oamenii care așteptau liniștiți și resemnați la rând, a amenințat și a chemat poliția. Și, după toate aceste derapaje grave ale prefectei, trebuie să iasă Partidul și s-o asigure pe scandalagioaică de întreaga susținere în aceste momente „de presiune și atac politic.” Dar pe oamenii ăia pe care „delicata” și „sensibila” prefectă i-a jignit, i-a persiflat și i-a ignorat, trecând peste rând, cine-i mai susține în aceste momente grele? De ce nu-și declară domnul Costache susținerea și pentru cei jigniți, pentru cei neputincioși în fața tupeului prefectei scandalagioaice? Sigur, conform surselor noastre, primarul de la Mioveni n-a făcut acea postare din proprie inițiativă. El ar fi fost certat, amenințat și, mai mult decât atât, se pare că, textul postării i-a fost transmis odată cu criticile și amenințările aferente. Indiferent de situație, este mai mult decât trist să vezi cum un om aflat la vârsta pensiei, un om care a avut o viață corectă și decentă în spate, se lasă convins să se injosescă intelectual și moral în asemenea hal. Pe de altă parte, postarea primarului Costache nu face altceva decât să ducă într-un penibil și mai mare PSD Argeș. Sigur, exact cum scriam mai sus, poate omul a dat acel like efectiv din greșeală, sau din neatenție…. putea foarte frumos să își retragă like-ul și, cel mult, să scrie o frază în care să clarifice respectiva situație. Dar, de la un prăpădit de like să ajungi să faci un asemenea laudațio unei individe care a demonstrat un tupeu și o lipsă de educație de neacceptat pentru un om aflat într-o asemenea funcție, este un pas imens care, repet, nu face altceva decât să arate disperarea, teroarea și penibilul care stăpânesc PSD Argeș.
De ce domnilor de la PSD simțiți nevoia să faceți zid în jurul unei individe care s-a comportat ca o mahalagioaică și nu simțiți nevoia să empatizați cu oamenii care au fost jigniți, care s-au simțit neputincioși în fața tupeului prefectei? De ce nu sunteți alături de oamenii care au fost obligați să simtă, din nou, gustul amar al neputinței în fața politicienilor obraznici? Chiar nu vă este rușine de oamenii simpli, de oamenii care v-au votat? Și mai veniți apoi și spuneți că reprezentați oamenii simpli, că sunteți partidul cel mai apropiat de oameni. Se vede cât de apropiați sunteți de oameni. Adoptând această poziție, în ceea ce o privește pe prefecta Făcăleață, nu faceți altceva decât să demonstrați, odată în plus, că nu empatia și grija față de oamenii care v-au votat vă caracterizează. Tupeul infinit, aroganța maximă și nepăsare totală față de oameni, asta vă caracterizează! Spiritul de haită, ascunderea mizeriei sub preș, minciuna și băgarea pumnului în gură, astea vă sunt caracteristice! Rușine, PSD Argeș!
P.s. Ascultați ce spune femeia care a fost martoră la mârlănia prefectei, poate așa înțelegeți mai bine ce și pe cine susțineți.