Crezându-se foarte șmecheri, Ion Mînzînă și Simona Bucura iar au ales prost

Disperare mare aseară la sediul PSD Argeș, după aflarea rezultatelor turului doi al prezidențialelor. După ce, așa cum le e caracteristic, șmecherii județeni au jucat la mai multe capete, încă o dată nu le-a ieșit pasența. Conform surselor noastre, se pare că Zâna pensiilor avusese deja o întâlnire cu Simion, întâlnire facilitată de Velcescu, și stabilise că îl va susține în Argeș. La rândul lui, cameleonicul Mînzînă, pe Facebook înjura votanții AUR iar, în particular, transmitea tuturor primarilor să scoată voturi pentru Simion (ba chiar, cu puțin timp în urmă, a numit-o șefă a uneia dintre cele mai importante instituții de Cultură din Argeș, Centrul Județean de Cultură și Arte, pe candidata AUR la Primăria Mioveni, Argentina Culcuș). Crezându-se super inteligent politic a pus și vreo doi lideri de opinie importanți ai PSD Argeș să spună că nu votează cu Simion ca să poată, la o adică, să se dea susținător al lui Nicușor Dan. Sigur, toți și-au făcut treaba, mai puțin Piteștiul și Curtea de Argeș, unde Nicușor Dan a ieșit pe primul loc. Sigur că acum vor încerca imediat să se repoziționeze. Ion Mînzînă deja a început să dea inimioare pe la postările care laudă alegerea lui Nicușor Dan. Dacă nu l-am cunoaște, am spune cât de penibil e după ce, mai ieri, îi considera pe votanții lui Nicușor „ONG iști fffff inteligenți” și pe votanții Elenei Lasconi „idioți”. Cunoscându-l însă, nu ne mai miră nimic. Va fi interesant de văzut dacă vor fi crezuți de către actualul președinte și de către USR și PNL.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *