Cu ghearele înfipte în continuare în scaunul de Ministru, Simona Bucura a început să scoată capul din nou așa, ușor, de după biroul ministerial. Dacă de 1 mai, de ziua muncii, n-a avut tupeul să transmită nimic, deoarece era imediat după ce fusese adoptată moțiunea împotriva ei în Parlament, azi, de Ziua Familiei, a prins curaj și a transmis un comunicat într-un limbaj care o face inconfundabilă punând-o de departe pe primul loc în topul celor mai prefăcuți politicieni.
„Îmi doresc să vorbim despre implicare, curaj, empatie, iubire pentru copii și sprijinirea familiilor, mai ales acolo unde este nevoie de o mână de ajutor”- spune cea care i-a mințit luni de zile, pe toate televiziunile, pe pensionari.
Ca o ironie tristă a sorții, în timp ce citeam grețosul și ipocritul comunicat al ministresei, la televizor, pe o televiziune de știri, rula un material despre viața grea a pensionarilor. În imagini era un domn, Gheorghe Mălaimare, un pensionar, care spunea că marea recalculare a pensiilor i-a adus 7 RON la pensie și povestea cum strânge „sticle” (cum s-a exprimat el) pe care le duce și le vinde ca să reușească să-și cumpere mâncare. Iar ca să-i ajungă banii, omul mai spunea, oarecum stânjenit, că e foarte atent la ceea ce își cumpără de mâncare preferând produse ieftine, gen tacâmuri de pui, că altceva nu-și permite. Asta este, doamna ministră, lumea reală. Nu aia pe care, cu vocea prefăcut-mieroasă, încercați să ne-o transmiteți pe la televiziuni sau prin comunicate de presă. Punând în paralel realitatea cruntă, al cărui exponent era pensionarul din știrea de televiziune și mesajul grețos-ipocrit și total prefăcut al ministrei atârnătoare de scaun, nu poți să nu te gândești cât de lipsit de inimă, cât de cinic și, până la urmă, cât de ipocrit trebuie să fii ca să transmiți asemenea mesaje, știind bine ce ai făcut în calitate de Ministru al Muncii. Sau, mai bine zis, ce nu ai făcut. Cum ți-ai bătut joc de bătrânii pe care i-ai păcălit fâțâindu-te luni de zile pe la televiziuni și explicându-le cum o să le mărești pensia, pentru ca apoi, în momentul în care au trecut alegerile, să uiți toate promisiunile frumoase, să n-ai absolut nicio jenă și să rămâi în continuare în funcție. Ba, mai mult decât atât, chiar și atunci când împotriva ta este adoptată de către Parlament o moțiune, să refuzi să pleci. Să te smiorcăi pe holurile Parlamentului, să spui cât de nedrept e ceea ce ți se întâmplă, să-ți înfigi ghearele în scaunul de ministru și să nu mai pleci de acolo. E nedrept, nu? Dar pentru oamenii ăia, care luni de zile au stat și s-au uitat plini de speranță la minciunile pe care tu le-ai spus la televizor și și-au calculat, cu mâinile tremurânde, cu creionul pe fluturașul de pensie cât vor primi în plus, pentru ca apoi să nu primească nimic, n-a fost nedrept? Iar acum, când tu ești de două ori demisă, o dată de Parlament și o dată prin plecarea premierului Ciolacu (căci ai rămas acolo doar ca să nu stea scaunul gol) ai tupeul să încerci să ridici capul și să arunci mesaje smiorcăite și prefăcute spunând că vrei să vorbești despre „empatie, curaj, implicare” nu ți-ar fi rușine? Sigur, e foarte ușor să vorbești despre empatie cu unii care n-au ce mânca în timp ce tu te plimbi cu Touaregul de la SPP, cu șofer și gardă de corp, ai la dispoziție secretare și tot felul de consilieri și locuiești unde locuiești și câștigi cât câștigi. Așa e frumoasă empatia, nu? Probabil că doamna ministră consideră că dacă a stat cu capul la cutie câteva săptămâni, dacă n-a transmit niciun mesaj de 1 Mai, dacă pe 4 mai s-a dus repede și a votat, cu o modesie prefăcută, la ea la țară, oamenii au uitat cât i-a mințit și cât și-a bătut joc de ei. Crede că oamenii au uitat și că ea a refuzat să plece după ce a fost votată moțiunea împotriva ei și acum, ușor, ușor își ridică iar capul la lumină. Am o veste proastă pentru dânsa, oamenii nu uită și n-o mai vor. Nu vor să o mai vadă. S-au săturat de falsitatea, minciunile și smiorcăielile ei. Nici colegii ei de partid nu o mai vor, deoarece consideră că n-a făcut altceva decât să le strice imaginea. Voi încheia acest articol cu urarea pe care o pensionară i-a făcut-o într-un comentariu la o postare de pe pagina Libertatea: „Să ajungi doamnă, ca noi, cu o pensie de 1200 RON. Să vă fie rușine că vă bateți joc de cei bătrâni!”
Știu, e nedrept.
