Încă 148 de argeșeni amendați pentru încălcarea restricțiilor

Instituția Prefectului informează că, în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale și Armatei au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Argeș.

Au fost verificate 311 de persoane în ceea ce privește respectarea măsurilor de carantină și izolare.

Au fost aplicate 148 de sancțiuni, în valoare totală de aproximativ 219.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

Nu au fost întocmite dosare penale noi pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

De la începutul stării de urgență, pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației, impuse prin ordonanțele militare, în Argeș au fost constatate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10,96 milioane lei. Pentru nerespectarea măsurilor de izolare sau carantină, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 123.000 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *